• Natalia Vrânceanu

CSM, victorie cu gândul la Ferencvaros! Tigroaicele” se pregătesc de confruntarea de la Budapesta

Victorie pentru CS Gloria Bistrița! Handbalistele bistrițene le-au învins ieri, la Ploiești, pe fetele de la CSM Municipal Galaţi, cu scorul de 24 la 18. Sala "Olimpia" din Ploieşti este gazda în aceste zile a primului turneu al Campionatului Naţional - "Liga Florilor" la handbal feminin, competiţie care în acest sezon are la start 18 echipe.


sursa foto: handbalmania.ro


Fără Cristina Neagu pe teren – deși aptă pentru a relua antrenamentele după ce a primit un rezultat negativ al testului Covid – CSM București s-a distrat cu Buzăul. Partida, prima din noua stagiune internă, s-a disputat la Ploiești, acolo unde se joacă toate meciurile etapei inaugurale. Elevele lui Adi Vasile i-au făcut cadou de ziua sa victoria contra Gloriei și au mai șters din amărăciunea pricinuită de înfrângerea din week-end, din Norvegia.


Handbalistele de la CSM București au în cap doar confruntarea de duminică, cu FTC, din cea mai tare competiție intercluburi de pe continent. Pe antrenorul Adi Vasile încă îl bântuie eșecul contra lui Vipers. Liderul și căpitanul ”tigroaicelor”, Cristina Neagu, va reveni la antrenamente, după două săptămâni de pauză forțată cauzată de diagnosticarea cu Covid. CSM Bucureşti va juca următorul meci pe 18 octombrie, acasă, cu FTC-Rail Cargo Hungaria.

#dottotv #stiri #handbal


1 afișare
Dotto_hd_v1.png
  • Facebook
  • YouTube
  • Instagram
  • LinkedIn

Publicitate

Abonează-te la newsletter!

©2020 by DOTTO TV